Proiecte

Peste 30 de ani de experiență în energie transformați în proiecte concrete pentru companii și comunități din întreaga țară. De la sisteme SCADA și automatizări, până la energie regenerabilă și infrastructură de transport, livrăm soluții durabile care fac diferența.

alt="Asset Management System (AMS) pentru DEO și DEER"
Asset Management System (AMS) pentru DEO și DEER
Adrem a dezvoltat și implementat prima soluție românească de Asset Management System (AMS) dedicată operatorilor de distribuție a energiei electrice, proiectată pentru a transforma administrarea infrastructurii energetice dintr-un proces bazat pe mentenanță periodică și intervenții reactive într-un model de operare fundamentat pe risc, performanță și analiză predictivă.
alt="OMEPA: Modernizarea Sistemului de Contorizare și Management al Datelor de Măsurare a Energiei Electrice pe Piața de Angro"
OMEPA: Modernizarea Sistemului de Contorizare și Management al Datelor de Măsurare a Energiei Electrice pe Piața de Angro
OMEPA reprezintă una dintre infrastructurile digitale esențiale pentru funcționarea pieței de energie electrică din România. Proiectul a avut ca obiectiv modernizarea completă a sistemului utilizat pentru colectarea, validarea și administrarea datelor de măsurare a energiei electrice tranzacționate pe piața angro, prin înlocuirea platformei STPA/MMS și implementarea unei noi generații de sisteme de contorizare și management al datelor.
alt="BRUA: Automatizare, SCADA și securizare conductă pe teritoriul Romaniei a Sistemului National de Transport Gaze Naturale pe coridorul: Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria"
BRUA: Automatizare, SCADA și securizare conductă pe teritoriul României a Sistemului Național de Transport Gaze Naturale pe coridorul: Bulgaria-România-Ungaria-Austria
Adrem Engineering a realizat sistemul integrat de automatizare, monitorizare și securizare aferent gazoductului BRUA – Faza 1, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură energetică dezvoltate în România în ultimele decenii. Implementat pe tronsonul Podișor – Recaș, proiectul a avut ca obiectiv integrarea într-o platformă unitară de comandă și control a tuturor instalațiilor tehnologice aferente conductei, permițând operarea centralizată și supravegherea în timp real a unui coridor energetic cu o lungime de aproximativ 480 km.
alt="MNP (BRUA 2) Automatizarea și securizarea conductei de transport gaze naturale Midia – Negru Vodă – Podișor"
MNP (BRUA 2): Automatizarea și securizarea conductei de transport gaze naturale Midia – Negru Vodă – Podișor
La peste 15 ani de la implementarea sistemelor de automatizare aferente Fazei I a proiectului BRUA, Adrem Engineering a realizat modernizarea și extinderea infrastructurii de automatizare, telecomunicații și securizare pentru conducta de transport gaze naturale Midia – Negru Vodă – Podișor (MNP), una dintre cele mai importante investiții dezvoltate pentru integrarea gazelor naturale provenite din exploatările offshore din Marea Neagră în Sistemul Național de Transport al gazelor naturale.
alt="Retehnologizarea stației de transformare 110/20 kV Costești"
Retehnologizarea stației de transformare 110/20 kV Costești
În cadrul programelor de modernizare a infrastructurii energetice finanțate prin Fondul pentru Modernizare, ADREM realizează retehnologizarea completă a stației de transformare 110/20 kV Costești pentru Distribuție Energie Oltenia.
alt="Racordare la SEN, SCADA și EPC pentru 3 stații pentru un parc eolian de 140 MW"
Racordare la SEN, SCADA și EPC pentru 3 stații ale unui parc eolian de 140 MW
Adrem a fost desemnat antreprenor general de către PPC Renewables Romania pentru proiectarea, construcția, instalarea și punerea în funcțiune a infrastructurii de racordare la rețea a celui mai mare proiect eolian dezvoltat în regiunea Moldovei, cu o capacitate instalată de 220 MW. Proiectul reprezintă un pas important în accelerarea tranziției energetice din România și consolidează rolul investițiilor majore în infrastructura energetică modernă și sustenabilă.
alt="Automatizare conductă de interconectare a Sistemului de Transport Gaze din România cu Sistemul de Transport Gaze din Republica Moldova, Faza II pe direcția Iași – Ungheni – Chișinău"
Automatizare conductă de interconectare a Sistemului de Transport Gaze din România cu Sistemul de Transport Gaze din Republica Moldova, Faza II pe direcția Iași – Ungheni – Chișinău
Automatizarea conductei de transport gaze naturale DN600 Ungheni – Chișinău, cu lungimea totală de 110 km, amplasată pe teritoriul Republicii Moldova, traversând raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași, Strășeni și Chișinău.
alt="Integrarea Stațiilor de Transformare în sistemul SCADA DMS: COR IT Alba, COR IT Harghita, COR IT Mureș și COR IT Sibiu"
Integrarea Stațiilor de Transformare în sistemul SCADA DMS: COR IT Alba, COR IT Harghita, COR IT Mureș și COR IT Sibiu
Lucrări de construcții și montaj, cu înlocuire protecții și modernizare circuite secundare. Servicii engineering SCADA & Automatizări, pentru instalații și echipamente din stații de transformare cu nivel de tensiune 110 kV, cu integrarea stațiilor de transformare din gestiunea COR IT Alba, COR IT Harghita, COR IT Mureș și COR IT Sibiu în sistemul SCADA DMS.
alt="Interconectarea stației de comprimare Jupa cu SNTGN – Automatizări și Securizare Stație"
Interconectarea stației de comprimare Jupa cu SNTGN – Automatizări și securizare stație
În cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii naționale de transport al gazelor naturale și al proiectelor asociate coridorului BRUA, Adrem Engineering a realizat lucrările de automatizare și securizare pentru interconectarea stației de comprimare Jupa cu Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale operat de SNTGN Transgaz.
alt="Sistem de teleconducere pentru Dispeceratul Energetic Feroviar Arad – Coridorul IV Pan-European"
Sistem de teleconducere pentru Dispeceratul Energetic Feroviar Arad – Coridorul IV Pan-European
În cadrul proiectului de reabilitare a liniei feroviare Frontieră – Curtici – Simeria, parte a Coridorului IV Pan-European destinat circulației trenurilor cu viteze de până la 160 km/h, a fost implementat sistemul de teleconducere aferent Dispeceratului Energetic Feroviar (DEF) Arad. Soluția a fost dezvoltată pentru monitorizarea și controlul centralizat al infrastructurii energetice feroviare de pe tronsoanele Lot 2A (km 614 – CAP Y Bârzava) și Lot 2B (CAP Y Bârzava – CAP Y Ilteu).
alt="SMG Isaccea 1 – modernizarea unui nod strategic de tranzit al gazelor naturale"
SMG Isaccea 1 – modernizarea unui nod strategic de tranzit al gazelor naturale
Proiectul, realizat pentru operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport Gaze, va înlocui stația de măsurare gaze naturale SMG Isaccea 1 existentă. Noua stație este concepută pentru a realiza măsurarea gazelor vehiculate în ambele sensuri de curgere, din Ucraina spre România și viceversa.
Integrarea în Sistemul de Automatizare a Distribuției DMS/SCADA a 250 de posturi de transformare din zona Transilvania Sud
Digitalizarea infrastructurii de distribuție reprezintă unul dintre pașii esențiali în transformarea rețelelor electrice tradiționale în rețele inteligente, capabile să răspundă rapid și eficient cerințelor actuale de consum și siguranță în exploatare. În acest context, proiectul de integrare a 250 de posturi de transformare în Sistemul de Management al Distribuției (DMS) și în platforma SCADA a operatorului de distribuție a avut ca obiectiv creșterea gradului de automatizare și monitorizare a rețelei de medie și joasă tensiune din zona Transilvania Sud.
alt="Modernizare și automatizare stație de transformare 20/6 kV"
Modernizare și automatizare stație de transformare 20/6 kV
Modernizarea stației de transformare 20/6 kV a avut ca obiectiv creșterea siguranței în exploatare, îmbunătățirea fiabilității alimentării cu energie electrică și integrarea infrastructurii într-un sistem modern de comandă și control. Proiectul a presupus retehnologizarea completă a instalațiilor existente, prin înlocuirea echipamentelor de comutație, implementarea unor sisteme moderne de protecție și automatizare și integrarea tuturor funcțiilor operaționale într-o arhitectură digitală de monitorizare și control.
alt="Modernizarea rețelelor electrice din municipiul Craiova prin trecere de la 6 kV la 20 kV"
Modernizarea rețelelor electrice din municipiul Craiova prin trecere de la 6 kV la 20 kV
Trecerea instalațiilor din municipiul Craiova de la tensiunea 6kV la tensiunea 20kV pentru îndeplinirea cerințelor tehnice și legale în vigoare – parametrii nominali și calitativi ai energiei electrice și prevederile Codului tehnic și Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energie electrice.
alt="Sistem de automatizare a distribuției prin montarea de reanclanșatoare și separatoare telecomandate în SF6 în rețelele de medie tensiune"
Sistem de automatizare a distribuției prin montarea de reanclanșatoare și separatoare telecomandate în SF6 în rețelele de medie tensiune
Montarea si integrarea in SCADA ETN a unui numar de 155 reanclansatoare si 235 separatoare telecomandate cu izolatie in SF6, precum si montarea a 9 grupuri masura 20 kV pentru masurarea schimburilor de energie intre sucursalele de distributie din cadrul ETN
alt="Modernizarea sistemului de automatizare al hidroagregatului nr. 2 din CHE Zăvideni"
Modernizarea sistemului de automatizare al hidroagregatului nr. 2 din CHE Zăvideni
Modernizarea hidroagregatului nr. 2 din cadrul CHE Zăvideni de pe râul Olt – înlocuirea panourilor electrice de forță și de automatizare a serviciilor proprii ale HA2 din CHE Zăvideni, implementarea software-ul de conducere automată și de monitorizare a hidroagregatului.
alt="Sistem de automatizare a distribuției pentru rețeaua de medie tensiune a Distribuție Energie Electrică România (DEER)"
Sistem de automatizare a distribuției pentru rețeaua de medie tensiune a Distribuție Energie Electrică România (DEER)
Proiectul a vizat implementarea și dezvoltarea unei platforme SCADA/DMS pentru monitorizarea, controlul și conducerea operativă a rețelelor de distribuție de medie și înaltă tensiune operate de FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud. Soluția a fost dezvoltată etapizat pentru a integra infrastructura de distribuție într-un sistem unitar de supraveghere și comandă, oferind operatorilor acces în timp real la informațiile și echipamentele din teren.
alt="Sistem SCADA pentru rețeaua de termoficare a Municipiului București"
Sistem SCADA pentru rețeaua de termoficare a Municipiului București
Proiectul a avut ca obiectiv implementarea unei platforme SCADA integrate pentru monitorizarea, controlul și optimizarea întregii rețele de termoficare a Municipiului București. Soluția a fost dezvoltată pentru a oferi operatorilor o imagine unitară asupra proceselor de producere, transport și distribuție a energiei termice, contribuind la creșterea eficienței operaționale și la îmbunătățirea calității serviciilor furnizate consumatorilor.
alt="SCADA pentru Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale"
SCADA pentru Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale
Sistemul SCADA implementat pentru Sistemul Național de Transport al Gazelor Naturale reprezintă una dintre cele mai importante infrastructuri de monitorizare și control din sectorul energetic românesc. Soluția asigură supravegherea și operarea în timp real a rețelei naționale de transport al gazelor naturale administrate de Transgaz, contribuind la siguranța, continuitatea și eficiența funcționării unei infrastructuri critice la nivel național.
alt="Sistem de telecomandă pentru substațiile de redresare și monitorizarea consumurilor de energie electrică – RATT Timișoara"
Sistem de telecomandă pentru substațiile de redresare și monitorizarea consumurilor de energie electrică – RATT Timișoara
Proiectul implementat pentru Regia Autonomă de Transport Timișoara (RATT) a avut ca obiectiv dezvoltarea unui sistem SCADA dedicat monitorizării și controlului rețelei de alimentare în curent continuu utilizate pentru operarea transportului public electric din municipiu.
alt="Automatizarea sistemului de evacuare a reziduurilor pentru centrala AES Maritza East 1"
Automatizarea sistemului de evacuare a reziduurilor pentru centrala AES Maritza East 1
Gestionarea eficientă a reziduurilor rezultate în urma producerii energiei electrice reprezintă o componentă esențială în exploatarea centralelor termoelectrice de mare capacitate. În cadrul centralei AES Maritsa East 1, proiectul a vizat automatizarea completă a sistemului de evacuare a cenușii, prin implementarea unei platforme moderne de comandă, control și monitorizare bazată pe tehnologii DCS și SCADA.
alt="Sistem SCADA/DMS pentru electrificarea căilor ferate din România"
Sistem SCADA/DMS pentru electrificarea căilor ferate din România
Sistem SCADA / DMS pentru electrificarea CFR pe tronsoanele aferente Dispeceratelor Energetice Feroviare din: DEF Craiova, DEF Târgu Jiu, DEF Caransebeș, DEF Timișoara.