Politica de Dezvoltare Durabilă a Adrem reprezintă cadrul de bază al angajamentului companiei pentru un efort continuu de îmbunătățire a valorii economice, de mediu și sociale pe care o creează pentru părțile interesate legitime în activitatea sa, precum și pentru societate în ansamblu.
Mesaj din partea CEO-ului
Stimați colegi, acționari si parteneri,
Trăim o perioadă în care succesul economic nu mai poate fi separat de responsabilitatea față de oameni, mediu și comunitate. Într-o lume aflată într-o continuă transformare, am înțeles că adevărata performanță se măsoară prin echilibrul dintre progresul tehnologic și impactul pozitiv pe care fiecare dintre noi îl avem asupra societății. Raportul de sustenabilitate 2023–2024 al Grupului Adrem reflectă tocmai acest echilibru – felul în care am integrat principiile sustenabilității în activitățile noastre, din dorința de a contribui la o economie mai curată, mai eficientă și mai echitabilă.
Schimbarea este o constanta pentru fiecare dintre noi, iar sustenabilitatea este modul de a face lucrurile. Este felul în care ne raportăm la energia pe care o consumăm, la resursele pe care le folosim și, mai ales, la oamenii cu care lucrăm. În cei peste 30 de ani de activitate, am evoluat de la o afacere de familie la un grup de companii care contribuie activ la modernizarea sistemului energetic românesc. Astăzi, Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link formează împreună o echipă frumoasă, motivata, puternică, de aproximativ 1000 de angajați și o prezență în 18 județe. Ne unește, pe toți deopotrivă, aceeași misiune: să sprijinim tranziția energetică a României prin inovație, eficiență și responsabilitate.
În ultimii doi ani am consolidat structurile de guvernanță și am continuat alinierea la standardele internaționale de performanță. Prezentul raport este realizat în conformitate cu Standardele GRI 2021 și respectă cerințele europene privind raportarea nefinanciară. Prin implementarea sistemelor de management integrate – calitate, mediu și sănătate ocupațională (ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001) – am asigurat un cadru solid pentru etică, transparență și eficiență operațională.
Responsabilitatea față de mediu rămâne în continuare o prioritate strategică pentru noi. În perioada de raportare, consumul total de energie a fost redus de la 1.289 tone echivalent petrol în 2023 la 1224 tone echivalent petrol în 2024, ca urmare a măsurilor de eficiență energetică implementate în toate companiile grupului.
Rezultatele au fost confirmate prin audituri interne și externe, fără neconformități sau reclamații pe linie de mediu, iar în 2025 ne propunem să implementăm cerințele standardului ISO 50001 pentru Sisteme de management al energiei Aceste inițiative subliniază responsabilitatea noastră față de mediu și contribuția la tranziția globală către un viitor sustenabil.
Dincolo de toți acești indicatori, cred că puterea noastră vine din oameni. Atât eu cât și colegii mei ne-am dorit întotdeauna ca identitatea grupului Adrem să fie guvernată de profesionalism, spirit de echipă și respect: pentru colegi, pentru clienți, parteneri, furnizori, pentru mediu, pentru tot ceea ce facem. În 2023–2024, am continuat să oferim angajaților noștri un mediu de lucru sigur și echitabil, fără incidente de discriminare, consolidând totodată procesele de formare și dezvoltare profesională, în care fiecare coleg are șansa de a învăța, de a evolua și de a-și aduce contribuția într-o companie care pune accent pe responsabilitate și încredere.
Educația este o direcție în care investim constant, pentru că știm că viitorul energiei se construiește prin oameni bine pregătiți. Programele „Ucenic Electrician”, THE Leadership School, Zilele carierei în industria energetică și parteneriatele cu organizații precum Fundația Romanian Business Leaders, YOUSTARS sau Fundația Leaders sunt dovezi ale implicării noastre în formarea noilor generații de specialiști și lideri.
Comunitățile în care activăm sunt parte din povestea noastră. În ultimii doi ani, am continuat să susținem proiecte cu impact social, educațional și de mediu, alături de parteneri de încredere precum
Fundația SMURD, Viitor Plus, Narada și Progress Bistrița. Sponsorizările și acțiunile de voluntariat au depășit 300.000 lei, direcționate către inițiative care aduc valoare în societate.
Cred că fiecare gest de implicare, oricât de mic, consolidează punțile dintre companie și comunitate și contribuie la coeziunea socială de care România are atâta nevoie.
Din punct de vedere economic, am continuat să investim responsabil, menținând o proporție de peste 90% a furnizorilor locali și contribuind astfel la dezvoltarea economiei. Această orientare locală ne permite să avem lanțuri de aprovizionare mai sustenabile și o colaborare mai strânsă cu partenerii noștri din teritoriu.
Privind înainte, știm că transformarea sistemului energetic și tranziția către o economie sustenabilă vor continua să aducă cu ele deopotrivă provocări complexe, dar și perspective minunate pentru țara noastră. Ne vom alinia lor. Ne-am propus ca în următorii ani să continuăm optimizarea proceselor interne, digitalizarea fluxurilor operaționale și creșterea eficienței energetice, păstrând în același timp angajamentul față de oameni, comunități și mediu.
Performanțele din acest raport sunt rezultatul dedicării și profesionalismului colegilor noștri, al încrederii partenerilor și al deschiderii comunităților în care activăm. Le mulțumesc tuturor celor care, prin muncă și responsabilitate, contribuie zi de zi la transformarea viziunii noastre în realitate. Este un scop minunat din care mă bucur enorm să pot spune că facem parte.
Cred cu tărie că energia viitorului nu stă doar în tehnologie, ci în oameni. În curajul de a inova, în dorința de a construi și în convingerea că progresul adevărat este acela care lasă în urmă un impact pozitiv pentru generațiile următoare. Cu această certitudine în minte, continuăm să lucrăm pentru un viitor energetic mai curat, mai sustenabil, mai bun.
Corneliu Bodea
Chief Executive Officer
Grup Adrem
Transparență
+300%
EBITDA în perioada raportată
-65 tone
Echivalent petrol reducere a consumului total de energie, prin măsuri de eficiență energetică (2024 vs. 2023)
+90%
Dintre furnizori sunt locali, susținând economia românească
+49%
Creștere cumulată a veniturilor operaționale (2023–2024)
+300.000 lei
Investiți în proiecte sociale, educaționale și de mediu
+11.000
Ore de training pentru angajați, la nivel de grup
-65 tone
Echivalent petrol reducere a consumului total de energie, prin măsuri de eficiență energetică (2024 vs. 2023)
+300.000 lei
Investiți în proiecte sociale, educaționale și de mediu
Educație
Transparență
La Adrem, sustenabilitatea este integrată în arhitectura modelului nostru de business și în modul în care definim strategia de creștere. Angajamentele noastre de politici sunt aliniate la Agenda 2030 a Națiunilor Unite și la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, cu impact direct asupra unor domenii-cheie pentru transformarea sectorului energetic și a organizației noastre: dezvoltarea competențelor prin programe de formare profesională, promovarea egalității de gen și a diversității, accelerarea tranziției către energie curată și accesibilă, crearea unui mediu de muncă sigur și echitabil și adoptarea unor practici responsabile de consum și producție, orientate spre eficiența resurselor și reducerea impactului asupra mediului.
Cadrul nostru de guvernanță corporativă este construit pe principii recunoscute internațional, incluzând cele 10 Principii ale Pactului Global al ONU, standardele Organizației Internaționale a Muncii privind drepturile angajaților și Ghidul OECD pentru Afaceri Responsabile. Acest cadru ghidează politicile și deciziile noastre la nivel de grup și reflectă angajamentul nostru pentru o creștere sustenabilă, responsabilă și aliniată la așteptările pieței, investitorilor și societății.
+14.000
Ore de instruire SSM/SU pentru electricieni în ultimul an
350
Electricieni autorizați ANRE
1 MIL EUR
Investiți în dotare electricieni în 2024 și 2025
18
Sesiuni de training intern/ an pentru fiecare elctrician
La Adrem, sustenabilitatea este integrată în arhitectura modelului nostru de business și în modul în care definim strategia de creștere. Angajamentele noastre de politici sunt aliniate la Agenda 2030 a Națiunilor Unite și la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, cu impact direct asupra unor domenii-cheie pentru transformarea sectorului energetic și a organizației noastre: dezvoltarea competențelor prin programe de formare profesională, promovarea egalității de gen și a diversității, accelerarea tranziției către energie curată și accesibilă, crearea unui mediu de muncă sigur și echitabil și adoptarea unor practici responsabile de consum și producție, orientate spre eficiența resurselor și reducerea impactului asupra mediului.
Cadrul nostru de guvernanță corporativă este construit pe principii recunoscute internațional, incluzând cele 10 Principii ale Pactului Global al ONU, standardele Organizației Internaționale a Muncii privind drepturile angajaților și Ghidul OECD pentru Afaceri Responsabile. Acest cadru ghidează politicile și deciziile noastre la nivel de grup și reflectă angajamentul nostru pentru o creștere sustenabilă, responsabilă și aliniată la așteptările pieței, investitorilor și societății.