Grupul Adrem se dezvoltă capitalizând oportunitățile tranziției energetice

La aniversarea a 30 de ani de activitate, grupul Adrem își propune ca până în anul 2030 să devină principalul actor român în tranziția energetică la nivel național, a declarat Corneliu Bodea, CEO al grupului…
Tranziția energetică cuplată cu digitalizarea înseamnă o revoluție socială, economică și chiar politică

Pe lângă bucuria aniversării celor 30 de ani de activitate, acest moment ne-a oferit ocazia unei retrospective asupra activității noastre, cu toate realizările pe care le-am avut, dar și cu nereușite.
INTERVIU Corneliu BODEA, CEO Adrem, despre provocările în Energie: Avem nevoie de specialiști care să utilizeze și să implementeze noile tehnologii. Impredictibilitatea legislativă demontează planurile de business, descurajează investițiile și progresul

Invitat în cadrul proiectului InvesTenergy “Să punem Oamenii din energie în lumină”, Dl Corneliu Bodea a răspuns întrebărilor adresate de jurnaliștii de la www.investenergy.ro. – Domnule Corneliu Bodea, în primul rând, doresc să vă felicit pentru cei 30 de ani de activitate a grupului Adrem și să adresez urarea: La mulți și prosperi ani! Adresez, […]
ZF Power Summit 2023. Corneliu Bodea, CEO Adrem: Atâta vreme cât nu vom investi în digitalizarea infrastructurii energetice, dezvoltarea infrastructurii de transport şi distribuţie, smart grid, etc, reţelele nu vor avea capacitatea de a gestiona o proporţie de energie regenerabilă care să depăşească 30-40% din consum

Corneliu Bodea, CEO al grupului Adrem, un business de servicii şi soluţii pentru sectorul energetic şi industrial, susţine că investiţiile în digitalizarea infrastructurii energetice, dezvoltarea infrastructurii de transport şi distribuţie, smart grid şi alte componente sunt estenţiale…
“Am bugetat un business consolidat de 250 milioane lei, pentru 2023, cu 20% mai mare faţă de anul trecut”

Adrem Grup a împlinit la finalul anului trecut 30 de ani de activitate. Unde se situează în acest moment compania pe care o conduceţi şi cum a trecut peste provocări, în special peste provocările din perioada 2020-2022?
Interviu cu Corneliu Bodea, CEO Adrem: Vreau să cred că antreprenoriatul în România va ajunge la un nou nivel

Adrem aniversează 30 de ani de la înființare. Sunteți un model de companie, o afacere de familie. Cum apreciați evoluția firmei în aceste trei decenii, timp în care țara noastră s-a transformat extraordinar?
Investițiile care pregătesc viitorul

Grupul Adrem, care oferă soluții și servicii dedicate domeniului energetic, sărbătorește 30 de ani de inovație și investiții în proiecte care modelează viitorul.
Adrem: România trebuie să aleagă mixul energetic care este acceptabil pentru reţeaua ei

O pondere de 30% a energiei verzi, eoliană şi solară, ar fi cam limita pe care sistemul energetic naţional ar putea să o integreze fără probleme, cred reprezentanţii Adrem…
“Noi avem o industrie bazată pe un cost al energiei şi al forţei de muncă mult sub media UE…”

Noi avem o industrie bazată pe un cost al energiei şi al forţei de muncă mult sub media UE…
Contorizarea inteligentă ar trebui să fie punctul de plecare în adaptarea rețelelor electrice la noul val de energii verzi

Digitalizarea sectorului energetic și aportul tot mai mare de energie din surse regenerabile pune deja o presiune considerabilă pe rețeaua electrică existentă, care se află însă într-o proporție extrem de mare într-un stadiu avansat de uzură